Am mai citit lucruri socante, dar nu asa.
Am gasit povestea unui roman care a luptat cu sistemul comunist, Vasile Gavrilescu. E o poveste despre care nu pot sa spun decat ca e foarte bine scrisa. Despre gustul pe care ti-l lasa, despre durerea pe care o simti cand il termini nu pot sa detaliez nimic. S-ar pierde din valoarea unei scrieri atat de bune incat a ajuns si in Le Monde si L’Express.
As fi vrut sa spun ca am mai adulmecat gustul asta amar si am intrezarit disperarea seaca care iti taie orice urma de energie din corp in secventa din Saving Private Ryan, aia cu baioneta de la minutul 2:20 sau in cautarile mele din Întelegerea modului în care oamenii buni devin rai si comunismul a fost bun vreodata ?, dar NU. Nu, nu, nu ! Fata de textul din Esquire totul e o laba trista. Si singuratica. In intuneric. In propriul intuneric.
Un gust metalic de baioneta ruginita.
Incepe asa:
Vasile Gavrilescu n-a uitat niciodată acea dimineaţă din mai 2001. Plecase din Horezu de dimineaţă, când soarele nu îmblânzise încă aerul aspru. Nu dormise toată noaptea, consumat de curiozitatea vederii dosarelor lui de Securitate. Undeva printre paginile lor trebuiau să fie şi manuscrisele romanelor lui confiscate de comunişti. Venise la Bucureşti să le recupereze. Când trenul a şuierat oprirea în Gara de Nord, şi-a pus taşca în spate şi a plecat legănat spre sediul din strada Dragoslavele.
„Bine aţi venit, domnule Gavrilescu”, l-a întâmpinat o tânără angajată de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. „Câte dosare să vă aducem?”
Îşi căuta bricheta şi pachetul de ţigări şi a răspuns într-o doară. „Păi, aduceţi-le pe toate.”
A hotărât că poate să savureze o ţigară înainte să intre în sala de lectură. Era prea devreme ca să fie plin acolo. Mesele miroseau a proaspăt spălat şi ferestrele deschise aduceau un aer reavăn. Gavrilescu s-a sprijinit în spătarul scaunului şi …. continuarea aici
un simulacru de viata. propria viata.
[sursa]
Leave a Reply